Federaţii şi coaliţii din care face parte Fundaţia

Inclusion Europe

Inclusion Europe - Federaţia Asociaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi Intelectuale din Europa

Scopul Federaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi a familiilor lor din Europa. Laila Onu a fost vicepreşedinte al Inclusion Europe între 1992 – 1996. De atunci până în prezent a reprezentat România la nivelul Uniunii Europene prin participarea la evenimentele ce priveşte problematica persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Fundaţia Pentru Voi a implementat în România în parteneriat cu Inclusion Europe proiectul „Capacity building” care s-a desfăşurat în între anii 2004 - 2005.

Inclusion International

Inclusion International - Federaţia Asociaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi Intelectuale din întreaga lume

Scopul Federaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi a familiilor lor din întreaga lume. Fundaţia Pentru Voi în colaborare cu Inclusion Europe şi Inclusion International a organizat în 2005 conferinţa internaţională „Saracie si dizabilitate intelectuala in Europa”. Fundaţia Pentru Voi a participat la campaniile de advocacy şi la evenimentele organizate pentru promovarea drepturilor cu dizabilităţi intelectuale.

EASPD

The European Association of Service Providers for Persons with Disabilities (EASPD)

EASPD promovează egalizarea oportunităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi prin oferirea unui sistem de servicii de calitate. EASPD reprezintă 8000 instituţii prestatoare de servicii în domeniul dizabilităţii intelectualşe din Europa. Fundaţia Pentru Voi este membru al federaţiei din 2004 şi până în prezent a participat la o serie de traininguri şi seminarii organizate de EASPD unde şi-a adus aportul în crearea unei “Voci comune” a organizaţiilor prestatoare de servicii din domeniul dizabilităţii intelectuale care a fost promovată în cadrul Parlamentului Europei.

Europan Disability Forum

European Disability Forum (EDF)

EDF este o organizaţie umbrelă care reprezintă peste 50 de milioane de persoane cu dizabilităţi din Europa. Misiunea acesteia este de a asigura persoanelor cu dizabilităţi accesul deplin la drepturile omului prin participarea activă în dezvoltarea şi implementarea politicilor Uniunii Europene. Fundaţia Pentru Voi a participat la diferite seminarii şi conferinţe organizate pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din Europa.

Coaliţia pentru Viaţa în Comunitate din Europa

Coaliţia pentru Viaţa în Comunitate din Europa (ECCL)

ECCL este rezultatul unui efort naţional care promovează crearea de servicii comunitare de calitate ca şi alternativă la instituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi. Coaliţia s-a născut ca şi iniţiativă a Inclusion Europe şi Institutului pentru o Societate Deschisă – Institutul pentru Sănătate Mentală, budapesta. Imediat după participarea Fundaţiei pentru Voi la conferinţa anuală „Europe in Action” ce a avut loc în mai 2006 la Bruxelles, Pentru Voi a devenit membră a acestei coaliţii.

Dizabnet

Dizabnet

Reţeaua Disabnet a fost înfiinţată în 2006 şi acţionează ca o platforma de comunicare şi reprezentare pentru prestatorii de servicii sociale în domeniul dizabilităţii, în complementaritate cu organizaţiile care reprezintă interesele şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi în acord cu documentele internaţionale din acest domeniu (Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Planul de Acţiune în domeniul Dizabilităţii al Consiliului Europei etc)