Persoanele cu dizabilitati intelectuale in practica la Filarmonica Banatului

13 septembrie 2010, Timisoara

6 persoane cu dizabilitati intelectuale incep marti, 14 septembrie, programul de practica in cadrul Filarmonicii Banatului din Timisoara, prin proiectul “Start profesional pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale”, finantat de Fundatia United Way Romania.

„Aceasta actiune are un dublu rol: unul de a dezvolta abilitatile de munca in domeniul curateniei pentru cele 6 persoane cu dizabilitati intelectuale, pentru ca mai apoi sa isi poata gasi un loc de munca, si unul de solidaritate cu artistii Filarmonicii la finalizarea activitatilor de curatenie, ca urmare a renovarilor recente.” a declarat Laila Onu director executiv al Fundatiei „Pentru Voi” din Timisoara.

Este cel de-al cincilea stagiu de practica desfasurat in cadrul acestui proiect, prin care 30 adulti cu dizabilitati intelectuale, au sansa sa isi dezvolte abilitatile si sa se familiarizeze cu un loc de munca, cu un program, pentru responsabilizarea si dezvoltarea abilitatilor de lucru in echipa, in vederea facilitarii unei viitoare angajari.

Astfel, in perioada 14-28 septembrie, 4h/zi, cei 6 adulti cu dizabilitati intelectuale, beneficiari ai serviciilor Fundatiei „Pentru Voi”, sprijiniti de un reprezentant al „Pentru Voi”, desfasoara in cadrul Filarmonicii Banatului diferite activitati de curatenie – spalat geamuri, curatat mocheta, spalat podele etc.
Filarmonica s-a aratat deschisa la initiativa „Pentru Voi” si asteapta cu interes inceperea programului de practica. Aceasta activitate are ca scop sprijirea celor 6 beneficiari pentru a-si dezvolta abilitatile de munca, de socializare si comunicare in cadrul unui loc de munca obisnuit, de familiarizare cu aspectele ce tin de angajarea pe piata libera a muncii.

Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la tel. 0256 228 062, e-mail pentruvoi@pentruvoi.ro, www.pentruvoi.ro. Persoana de contact: Elisabeta Varga.

United Way Romania este o fundatie romaneasca, afiliata la United Way Worldwide. United Way este un donator prin excelenta local, care sprijina organizatiile neguvernamentale sa ofere servicii de calitate catre cele mai vulnerabile si dezavantajate grupuri din comunitate. Fondurile United Way provin din sponsorizari de la companii, din donatii salariale ale angajatilor acelor companii si din alte contributii. Biroul local United Way Timisoara functioneaza de mai bine de un an si sprijina proiecte locale. 

Fundatia „Pentru Voi” are ca scop cresterea calitatii vietii adultilor cu dizabilitati de dezvoltare si familiilor lor. Este singura din Romania care ofera o paleta complexa de servicii comunitare pentru cei 177 beneficiari ai sai:  5 locuinte protejate, 2 centre de zi, un centru respiro, serviciu de angajare asistata pentru 100 beneficiari, o unitate protejata in care lucreaza 46 persoane cu dizabilitati de dezvoltare.