Directionează 20% din impozitul pe profit!

Direcţionează 20% Fundaţiei „Pentru Voi” şi sprijină 200 persoane cu dizabilităţi intelectuale să devină o verigă activă a societăţii, să aibă un loc de muncă şi o viaţă decentă alături de familiile lor!

Ce înseamnă 20% din impozitul pe profit al firmei?

Conform Codului Fiscal - Titlul 2, Cap. II, art. 21, alin. (4), litera p şi Legii 32/1994, orice contribuabil poate face sponsorizări unei organizaţii neguvernamentale. Sponsorizarea dumneavoastră este deductibilă din impozitul pe profit dacă îndeplineşte concomitent 2 condiţii: se încadrează  în limita a  3 la mie din cifra de afaceri şi 20% din impozitul pe profit datorat. 

Redirectioneaza_20_model_2_mic.jpg

De ce să sponsorizaţi cu 20% Fundaţia „Pentru Voi”?                   

● Viaţa a 200 persoane cu dizabilităţi intelectuale severe depinde de serviciile noastre. 

● Datorită nouă, 27 persoane cu dizabilităţi au o locuinţă, 80 persoane cu dizabilităţi au un 

loc de muncă şi 150 frecventează un centru de zi.

● Noi ne ţinem promisiunile! Avem priceperea şi determinarea pentru a ne atinge obiectivele.

Ce trebuie să faceţi?

1. Solicitaţi contractul de sponsorizare. 

2. Completaţi-l cu datele firmei şi suma, semnaţi-l (reprezentantul instituţiei) şi ştampilaţi-l.

3. Trimiteţi-l scanat pe e-mail pentruvoi@pentruvoi.ro sau pe fax 0356 421 215.

4. Noi îl listăm în 2 exemplare, îl semnăm, ştampilăm şi vi-l expediem prin poştă. 

5. Dumneavoastră returnaţi prin poştă unul dintre exemplare semnat şi ştampilat. 

Ce avantaje aveţi?

● Vă implicaţi activ în viaţa semenilor mai puţin norocoşi, fără costuri suplimentare.

● Puteţi influenţa gestionarea banilor dumneavoastră într-un mod responsabil. 

● Procesul este transparent cu rezultate măsurabile.


Pentru detalii suna-ne la tel: 0256 228 062, 0356 456 071 sau scrie-ne la pentruvoi@pentruvoi.ro.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Fundaţia „Pentru Voi” este singurul ONG din Timişoara care oferă de 18 ani servicii sociale comunitare pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale. În prezent sprijinim 200 adulţi cu dizabilităţi intelectuale şi familiile lor prin diferite servicii sociale:

·· 3 centre de zi 
·· 6 locuinţe protejate 
·· 1 serviciu la domiciliu 
·· 1 serviciu de angajare în muncă  asistată

În plus derulăm campanii de lobby, advocacy, self-advocacy, programul de voluntariat Un prieten pentru TINE şi suntem un centru resursă în domeniul dizabilităţii intelectuale (oferim consultanţă, cursuri, conferinţe, publicaţii în domeniu).

 

Galerie