Deschiderea oficiala a brutariei

Am inceput anul 2004 cu o veste îmbucuratoare : s-a copt prima pâine la atelierul de brutarie de la Sacalaz, din cadrul Centrului de Zi Pentru Voi cu locuinte protejate.

În acest atelier lucreaza patru beneficiari ai serviciilor rezidentiale oferite de Pentru Voi. Acestia sunt adulti cu dizabilitati intelectuale, care locuiesc la Casa DINU si au urmat un curs de formare în meseria de brutar, pe care l-au absolvit cu succes. În munca lor la brutarie sunt coordonati de un brutar, angajat al Centrului de Zi.

In prima etapa produsele de patiserie sunt destinate exclusiv consumului propriu – cantina centrului de zi, locuintele protejate DINA si DINU, modulul de locuire independenta LAURA; începând cu primavara anului 2004 aceste produse vor fi vandute si publicului larg.

Astfel s-a încheiat prima faza a proiectului Brutarie în care s-a construit si dotat atelierul de brutarie, urmând a continua cu activitatea zilnica de producere, distribuire si vânzare a pâinii. Speram într-un succes real al acestui atelier, care reprezinta un mijloc concret prin care ne aducem contributia la construirea unei societati inclusive.

Proiectul nu ar fi fost posibil fara încredera pe care au avut-o în noi ANPH, un grup de sponsori din Olanda, printre care WACR, Fundatiile Olandeze de Co-operare pentru Europa Centrala si de Est, elevii de la Rijn College Arnhem, familia van Geel, carora le multumim.

Inaugurarea festiva a avut loc în data de 5 mai 2004, orele 11, la brutaria din Sacalaz (Str. 6, nr. 503). Excelenta Sa, Ambasadorul Regatului Tarilor de Jos la Bucuresti, Dl. Pieter Jan Wolthers, si Primarul Municipiului Timisoara, Dl. Gheorghe Ciuhandu, ne-au onorat cu prezenta.

Am avut doua motive pentru alegerea acestei date: pe de o parte este ziua în care se sarbatoreste ziua nationala a Olandei la Timisoara si, pe de alta, este Ziua Europeana de Lupta împotriva Discriminarii – un motiv în plus pentru a sarbatori diversitatea si incluziunea.

Începând cu aceasta data, vindem pâine clientilor din Sacalaz prin magazinul propriu si aprovizionam, in urma propunerii facute de Dl. Vice-primar Adrian Orza, cantina sociala din Timisoara. Aceasta înseamna o productie zilnica de cel putin 700 de pâini.