Conferinţă naţională | Angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale

5 iulie 2010, Timişoara

Fundaţia „Pentru Voi” organizeaza conferinţa naţională cu participare internaţională cu tema „Angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale: angajare asistată şi unităţi protejate”, care se va desfăşura în perioada 28-29 octombrie, la Timişoara.

Evenimentul face parte din proiectul Economia socială - o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”. Locaţia de desfăşurare a evenimentului va fi anunţată ulterior.

În ciuda măsurilor legislative de încurajare a angajării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, procentul acestora este în contiuare îngrijorător! Conform statisticilor ANPH din decembrie 2009, numărul persoanelor cu dizabilităţi intelectuale angajate în muncă este de 1,67%.

Conferinţa va aduce în prim plan situaţia din România şi din Europa privind angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, prezentându-se modalităţi concrete de creştere a numărului de angajaţi atât de pe piaţa liberă a muncii cât şi în unităţi protejate. Se vor prezenta exemple de bună practică din domeniul angajării asistate şi al întreprinderilor sociale, se va discuta despre legislaţia în domeniu dar şi despre modalităţile de colaborare între mediul de afaceri şi mediul asociativ, prin mecanismele economiei sociale.

În paralel cu dezbaterile conferinţei se va desfăşura primul târg al unităţilor protejate din vestul ţării.

Pentru mai multe informaţii despre conferinţă vizitaţi www.pentruvoi.ro.

 

Afis.jpg

 

 

Inapoi