Start profesional pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale

2009-2010

Fundatia „Pentru Voi” a demarat la finele anului trecut un nou proiect, avand ca scop cresterea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati intelectuale, prin pregatirea lor pentru munca si responsabilizarea sociala a membrilor comunitatii. Proiectul va fi implementat pe parcursul unui an de zile si este finantat de Fundatia United Way Romania.

„Angajarea in munca a persoanelor cu dizabilitati intelectuale este intotdeauna o provocare, devenind si mai dificila in conditii de criza economica. Grupurile defavorizate sunt cele mai afectate de criza, fiind in pericol de saracie si excluziune sociala. Pentru a raspunde acestei provocari, sporite in acest an, am initiat acest proiect, care isi propune dezvoltarea unui program de practica / ucenicie pentru persoanele cu dizabilitati, in cadrul unor companii partenere.” a declarat Laila Onu, director general executiv al Fundatiei „Pentru Voi”.

Grupul tinta al proiectului este constituit din 65 de adulti cu dizabilitati intelectuale inclusi in serviciile Fundatiei „Pentru Voi” din Timisoara.

Obiectivele proiectului sunt: 
Pregatirea pentru munca a 30 de adulti cu dizabilitati intelectuale, prin consiliere, orientare profesionala si practica desfasurata la cel putin 4 firme de pe piata libera a muncii; 
Dezvoltarea de noi parteneriate intre firme si Unitatea Protejata „Pentru Voi”, care sa permita angajarea a 5 noi beneficiari in Unitatea Protejata si a minim 5 beneficiari pe piata libera a muncii, pana la finalizarea proiectului; 
Prin acest proiect se vor organiza intalniri cu cat mai multe firme pentru a promova si urmatorul pas – angajarea persoanelor cu dizabilitati intelectuale, atat pe piata libera a muncii cat si in Unitatea Protejata “Pentru Voi”.
Cateva din cele mai importante rezultate: cel putin 15 firme contactate in vederea stabilirii de parteneriate si implicarii in acest proiect; cel putin 5 parteneriate semnate in acest sens; cel putin 30 adulti cu dizabilitati intelectuale pregatiti pentru munca prin practica desfasurata timp de 6 saptamani la diferite firme; cel putin 10 contracte noi de munca persoane cu dizabilitati intelectuale.
 
United Way Romania este o fundatie romaneasca, afiliata la United Way Worldwide. 
United Way este un donator prin excelenta local, care sprijina organizatiile neguvernamentale sa ofere servicii de calitate catre cele mai vulnerabile si dezavantajate grupuri din comunitate. Fondurile United Way provin din sponsorizari de la companii, din donatii salariale ale angajatilor acelor companii si din alte contributii. Biroul Local Timisoara implineste in aceasta luna, 1 an de functionare.  
 
Fundatia „Pentru Voi” are ca scop cresterea calitatii vietii adultilor cu dizabilitati de dezvoltare si familiilor lor. Este singura din Romania care ofera o paleta complexa de servicii comunitare pentru cei 175 beneficiari ai sai:  5 locuinte protejate, 2 centre de zi, un centru respiro, serviciu de angajarea asistata pentru 100 beneficiari, unitatea protejata in care lucreaza 46 persoane cu dizabilitati intelectuale.
 
###
 
Mai multe informatii la tel. 0256 228 062 sau e-mail. Persoana de contact: Elisabeta Varga.